vineri, 13 noiembrie 2009

DE ZIUA SF. NECTARIE




     Plecand din portul Pireu, dupa aproape o ora in care feribotul pluteste lin pe undele limpezi ale Marii Egee ajungem in portul insulei Eghina. O insula mica cu o mare incarcatura spirituala.Pentru ca aici printre cele 365 de biserici se inalta mareata catedrala care adaposteste moastele Sf. Nectarie.Si e ziua lui. O zi de 9 noiembrie in care florile exotice isi etaleaza frumusetea mangaiate de razele dulci ale soarelui.Aici a binevoit acest mare tamaduitor si facator de minuni sa-si lase inima, sa-i bata pana la a doua venire a lui Hristos. A vietuit simplu in modesta camera unde se ruga necontenit. A muncit sa zideasca locas de rugaciune. A iubit si a iertat toate prigonirile nedrepte.Si Dumnezeu i-a dat har peste har, incat numele lui a strabatut pamantul. Azi e sarbatoare. Azi  in cantari, cu sobor de preoti capul sfantului impodobit cu flori, aflat intr-un frumos baldachin este purtat in procesiune pe strazile Eghinei. Ramuri de finic sunt asternute in calea sfantului. Si trece procesiunea lasand in urma tuturor, emotii, trairi , minuni si vindecari. Caci sfantul Nectarie imparte cu generozitate binecuvantarile sale peste cei ce il cinstesc si il cheama in rugaciune. Iar noi sa invatam de la el sa iubim pe cei din jur, sa rabdam boli si necazuri cu nadejdea in ajutorul si puterea lui Dumnezeu. Sa ducem o viata placuta Stapanului Ceresc si pentru rugaciunile Sfantului Nectarie sa ajungem sa traim in lumina Imparatiei vesnice de sus.